STRĂVECHIUL SAT PLOP-TEISTRENI eseu istoric, partea 3

s6301177
  Statistică: la 1875, în s.Plop erau 263 de case cu 1.115 locuitori. Vite: vaci 200, oi 500, cai 120. Situația țăranilor s-a înrăutățit. Numârul tâlhăriilor a crescut. S-a intensificat procesul de diferențiere și stratificare socială a clasei țărănești. Numărul vacilor era mai mic, decât număul familiilor, numărul cailor era mai mic, decât numârul caselor. Fără cal (sau bou), familia e săracă. În România săracii satelor  se numeau pălmași, adică țărani care lucrează numai cu palmele proprii… Care era ponderea categoriei săracilor în satele moldovenești din gubernia Bessarabia? Având în vedere, că țăranii moderat înstăriți și chiaburii țineau câte 2-3 cai, țăranii săraci constituiau cca 80% din populația satelor.

            Suprafața moșiei satului Plop, la 1882, era de 3.331 de desetine, inclusiv 383 desetine de pădure.

            Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost foarte nefavorabil pentru interesele s.Plop. Din moșia satului au fost înstrăinate  de două ori suprafețe considerabile. La construirea căii ferate Bălți-Ocnița a fost întemeiată gara Dondușeni (localitatea numită pur și simplu gară, ulterior va crește  până la mărimea unui târg, apoi, pe timpul socialiste – de orășel), s-a tăiat și din moșia Plopului. Gara s-a aflat în proces permanent de tixire cu alogeni. Altă pierdere – vânzarea de către boierul  Sigismund Zaleski,  polonez de origine, a unei suprafețe considerabile de pământ al Plopului către un grup de ucraineni aduși aici în 1898 din gubernia Podolia. Ucrainenii au fondat sătucul Elizavetovka și cătunul Boroseanî (Boroseni).

            Anterior, din moșia satului Teistreni, au fost tăiate suprafețe considerabile la aducerea încoace, pe Valea Cuboltei,  a unor familii de ucraineni, care au fondat s.Maramonovca, menționat documentar  la 1615. Se spune, că denumirea satului provine de la ”moara nouă” a Teistrenilor…O parte din plopeni nu utilizează denumirea Maramonovca, ci Moara Nouă.

            La constituirea satului vecin Gorodici (menționat la 1772), de la Teistreni  și Târnova au fost înstrăinate  suprafețe considerabile. În perioada interbelică, satul era denumit Țau (plopenii îi spuneau și îi spun Țaua). Rușii postbelici i-au spus Țauli. Acum e Țaul. Pe terenul Teistrenilor devenit țăulean, cam la 2 km  sud-est de Țaul, înspre  Plop, a existat o siliște de tip Cucuteni (secolul IV î.Hr.) descoperită în 1951. Acolo au fost găsite obiecte de ceramică cenușie.

            În partea de miază-noapte a s.Plop, între două dealuri prelungi, e Valea Corbului, până la satul moldovenesc Corbu. După câțiva kilometri, este Valea Climăuțului, înspre satul moldovenesc Climăuți. Prin Valea Corbului, cu fântâni și treuci de adăpat vitele, susură un pârâu, care se revarsă   în r.Cubolta ceva mai sus de Podul lui Gâscă (vechiul pod, făcut anterior construirii șoselii).

            Corbenii afirmă, că prin Valea Corbului trecea vechiul șleah comercial  Iași-Movilău. În această vale a fost descoperit un tezaur din monede de argint bătute în secolul al XVII-lea. Deci, putea fi drum comercial și respectiv, frica de tâlhari…

            În coasta dealului mare al s.Plop (menționat de Ion Druță ca deal mare), la începutul Văii Corbului, este un izvor lat, puternic, cu apă foarte gustoasă. Iau apă în recipiente special pregătite și unii  șoferi, care circulă pe șoseaua din apropiere și cunosc calitatea apei.

            Plopenii de multă vreme se duceau la Movilău după cumpărături – haine, obiecte casnice, vopsea. Treceau Nistrul pe podul de la Otaci. Distanța e mică, mai mică decât până la Bălți – vreo douăzeci de kilometri și ceva.

             Apropo, orașul Movilău a fost fondat la 1595 (pe pământurile domnești), de către domnitorul Țării  Moldovei, Ieremia  Movilă – același domnitor,  care la 1599 întărise cartea de danie a pământurilor Teistrenilor, Târnăucii și Hnilavoda către mănăstirea Voroneț. Pe întinsa sa moșie din Podolia, Ieremia Movilă  a construit un castel (s-a păstrat până în prezent), a fondat un oraș și a dăruit totul  famiiei ginerelui său nobilului poponez  Stefan Potoțki. Ginerele recunoscător a numit orașul în cinstea socrului – Movilău. Multă vreme, orășelul se numea Movilău-pe-Nistru. Rușii i-au modificat denumirea în Moghiliov-Podolsk. A fost unul din locurile  de acumulare a evreilor. Pe aici, surplusul de evrei din Polonia trecea în Moldova de Est, unde ei deveneau negustori, cârciumari, dughenari, proprietari de oloinițe, arendași. Vicisitudinile Celui de Al Doilea Război Mondial  au redus cu mult număru evreilor din orașul Movilău, în locul lor venind ucrainenii. În prezent, ucrainenii îl zic oraș vechi ucrainean

            Apropo, versurile Mălăncii ” Mălăncuța din Hârlău/Se primbla prin Movilău…” denotă câteva chestii: că versurile au fost compuse înainte ca Movilăul să fie redenumit Moghiliov-Podolsc, că exista circulație liberă între localitățile moldovenești Hârlău și Movilău, că pe atunci Movilăul  încă nu era oraș ucrainean…

            La Plop nu exista serviciu medical. Pentru asistența medicală elementară, sătenii făceau drum la punctul medical din Târnova. Pe atunci, Târnova era centru de voloste(plasă).

Mortalitatea infantilă în familiile țărănești, ca în toată Rusia, era înaltă.

Moșierul Gheorghe/Egor Stamati și cucoana Stamati au fost înmormântați în curtea bisericii ctitorite de ei. Mormântul lor, cu inscripția respectivă în limba rusă pe stela funerară, s-a păstrat până azi.

La Plop a avut moșie Iordache Stamati, frate și el cu  Constantin Stamati. Scriitorul – funcționar gubernial, ținea moșie la Ocnița. El publica lucrările sale la Iași.

Iordache stăpânea moșii la Plop, Dondușeni, Țaul.

Unul din urmașii lui Iordache – Boris Butmi-Stamati a trăit la Plop.

Cineva din dinastia Stamati și-a tras linie telefonică de la gara Dondușeni (cca 10 km).

O boieroaică – Elena Stamati a fost menționată de Sf. Sinod pentru grija manifestată față de școala bisericească parohială. I-au dăruit o Biblie…Măi ce cadou!

            Învățătorii  școlii parohiale din Plop se schimbau frecvent. La sfârșitul secolului al XIX-lea, aici a lucrat Ieremia Baltă, apoi  Efimia Ujițcaia, Eufrosinia Gârlă ș.a.

Copiii din familiile țăranilor nu puteau absolvi decât cele câteva clase primare. Unii.

Doar copiii boierului, copiii preoțior, dascălilor aveau șanse materiale să facă carte. Așa, Veniamin, feciorul dascălului plopean Ion Postolachi, a absolvit Seminarul Duhovnicesc din Chișinău (1906) și Facultatea de Fizică și Matematică din Varșovia. Un fiu mai mic al dascălului –  Afinoghen a absolvit același seminar și s-a făcut popă. 

Satele  Imperiului Rus, la cumpăna dintre secolele XIX și XX, erau zonă cu rămășițe ale epocii feudale: cu proprietatea funciară moșierească, cu practicarea de către proprietari a sistemului de  otrabotki (o variantă de boieresc feudal) și insuficiență de loturi de pământ pentru țărani.

Țăranii sărăceau. Majoritatea gospodăriilor țărănești intrase în datorii față de moșier, într-un neosclavagism. Stratificarea economică a clasei țărănești luă viteză. Starea lucrurilor din agricultura Rusiei și Regatului român de la sfârșitul secolului XIX-lea și începutul secolului XX a fost aprceată de către Constantin  Dobrogeanu-Gherea ca neoiobăgie.
(Va urma)

Despre admin