STRĂVECHIUL SAT PLOP-TEISTRENI eseu istoric, partea V

33000497În componența Regatului Român (1918-1940, 1941-1944)

Reforma agrară românească din 1921, prin instituția funciară „Casa noastră”, a împroprietărit țăranii, în primul rând – pe cei cu puțin pământ. În anul 1922, au fost repartizate fără plata răscumpărării 978 ha. Moșierii au fost expropriați de pământ, în mare măsură. Le rămăsese moșioare modeste.

Însă, țăranii nu au primit inventar agricol. Reforma agrară din 1921 și  noua Constituție au desființat practic clasa feudală a moșierilor, vetustă, reacționară care frâna dezvoltarea gospodăriei sătești.

La 1923, în s.Plop erau: 7 mori (din care 2 – de aburi), o carieră de piatră în Valea Cuboltei, școală primară, trei cârciumi. Și boier cu moșie diminuată de reformă.

În anii 30 ai secolului XX, plopenii au colectat bani și au construit o școală de 7 ani, din piatră din Valea Cuboltei. Școala a fost construită vis-a vis de biserica lui Gh. Stamati. A funcționat până la sfărșitul anilor 60, ca școală de 8 ani.

Nu toți copiii aveau posibilitate materială să învețe la școală, nemaivorbind de continuarea stidiilor. Copii capabili rămâneau cu 4 clase învățătură. Situația a fost evocată în memoriile publicate ale dnei Moldovanu Minodora din Sângerei. Conform raportului lui Constantin Angelescu – ministrul Instrucțiunii  Regatului Român din anii 30, doar jumătate din tinerii intrați la învățătură  terminau studiile…

Însă cei rămași să învețe beneficiau de un serios proces de instruire și educare. Disciplină, stimă față de domnul învățător. Conținutul obiectelor corespundea capacităților fiziologice ale copiilor. Un exemplu de însușire a materiei în Regatului Român: la 2003, când pe geamul microbuzuui care mergea de la Reni spre Ismail se văzu o întindere mare de apă, dna Maria Pastuh a întrebat: ”acesta e lacul Ialpug?”Dl Radu, ginerele, se miră: ”Dumneata ai mai fost pe aici?!”. ”Nu. Am învățat  la școală, în 1938, lacurile României Mari”. Maria Pastuh, cu o memorie foarte bună, era enciclopedia istorică a satului Plop.

În sate se formase un strat de persoane șmechere, hapsâne, nemiloase, care adunau hectare de pământ și avuție prin escrocherii și exploatare a consătenilor. Clasa socială a chiaburilor a fost o realitate. În diferite țări.

Cuvântul kiabur provine din limba turcă (kiabir). Un dicționar definește  statutul de chiabur astfel: țăran bogat care aparține burgheziei satelor, dispunde de importante mijloace de producere (pământul este mijloc de producere! –n.n.) și folosește munca angajaților.

Un dicționar rusesc completează definiția: culacul  – chiaburul folosește sistematic munca angajaților.

Al doilea sens al cuvântului chiabur: om zgârcit și hapsân.

Dicționarul  arată sinonimele noțiunii de chiaburime: ciocoime, protipendadă, oligarhie ș.a. Simpatic tip social?? Tip social necesar națiunii??? Scăpați de exploatarea moșierească, țăranii săraci au încăput pe mâna chiaburilor.

 

Familiile țărănești care dețineau și lucrau cu forțe proprii 10-49 ha sunt considerate de unele surse bibliografice familii înstărite (sau țărani mijlocași). Chiaburii posedau 50 ha de pământ și mai mult. Când ”rusul cel de al doilea” a dat peste noi, cu doctrina luptei de clasă și cu antiromânism, ”vozymiteli” (deprotatorii), care  aveau plan ”de sus” în ce privește numărul  culacilor/chiaburilor de  ridicat, au fost puși în situația de a deporta țărani mijlocași, deoarece adevărații chiaburi fugise în România. Planul deportărilor trebuia de îndeplinit.

Un chiabur tipic din s.Plop era Alicandru. Deținea peste 70 ha de pământ. Țăranii  zilieri care au avut ocazia să se angajeze la ghea Alicandru îl caracterizau ca pe un escroc nemilos. Două exemplificări. A dobândit 5 ha de la dascăl, plătindu-i doar pentu 2 ha. Învinuind morțiș dacâlul că acela nu ține minte. O fostă adolescentă din anii 30. M.P., împreună cu ale patru adolescente, a fost angajată de Alicandru să prășească în câmp, mai departe de sat, de dimineață până la apusul soarelui  pentru 30 de lei. Când veni vremea mesei, chiaburul nu permise lucrătoarelor să se așeze să mănânce, ci să mănânce în căruță, în timp ce mâna caii spre alt teren de prășit. Bietele fete, în căruță, mâncau li își mușcau limba la hurducături. Seara, ”ghea” Alicandru  le-a plătit cu 5 lei mai puțin, decât promisese dimineața la angajare – sub pretext că a adus lucrătoarele în sat ”când soarele era încă hăt sus”.

Alt chiabur: Bliuc, cu mult pământ și dugheană, în care vindea el însuși. Avea o gândire încetinită la socoteală. Ceilalți dughenari și cârciumari erau evrei.

Chiaburii aveau aparate de radio, ascultau noutățile, auzuseră de lupta de clasă cu burghezia și despre deportările  ruso-sovietice.. Când mirosiră a pârlit, înainte de tăbărârea rușilor peste noi – au spălat putina în România. Și doar scrie în Biblie să nu aduni bogății pe pământ…

Au mai fost câțiva chiaburi, care au lepădat pământurile, casele, dughenele. Casele lor au fost utilizate de colhoz în scopuri publice.

Un alt tip din galeria tipurilor sociale negative era arendașul. Lua pământ în arendă, angaja țărani. În s.Plop apăruse niște nemți, care cultivau rapiță. Ei erau mai corecți decât chiaburii băștinași moldoveni.  Exaxt la orele 12 țăranilor li se anunța pauza de prânz și odihnă/somn pe 2 ore.

Tipul arendașului a fost oglindit în trei schițe ale lui Ion Luca Caragiale. După aceste schițe unite a fost filmată pelicula ”Arendașul roman” (1952). Filmul poate fi găsit în internet.

În România, arendașul era un tip mult mai respingător, mai exploatator. Una din cauzele Marii Răscoale țărănești de la 1907 a fost exploatarea țăranilor de către arendași.

În anii 30 ai secolului XX, plopenii cunoșteau temeinic impunerea de a vota un partid politic burghez, cunoșteau, ca și celalți cetățeni români din regat, caracterul nedrept al orânduirii economice  al ”democrației” .

Către sfârșitul epocii interbelice, cunoscătorii de carte constituiau  cca 50% din populație. Era nivelul  mediu al alfabetizării în regat.

Alături de beneficiile răspândirii culturii române, plopenii, ca și alți țărani din Moldova de Est, au avut de suportat abuzuri din partea oamenilor statului monarhic-burghez. Aceste abuzuri au produs la mulți o românofobie stabilă care se resimte până în prezent.

Totuși, la un mic segment al locuitorilor, a avut loc maturizarea conștiinței naționale și instalarea (ascunsă profund în suflet) a autoidentificării de român.
(Va urma)

 

Despre admin