N.Testemițanu și neurochirurgia moldavă

Universitatea «Nicolae Testemiţanu»

În dialog: Vitalie Pastuh-Cubolteanu și neurochirurgul Ilarion Gorea

I.G.: Marele nostru  patriot, medicul Nicolae Testemițanu a avut un rol deosebit în evoluția neurochirurgiei din Moldova. Vreau să vorbesc despre această temă puțin cunoscută.

V.P.-C.: Ce va determinat să abordați legătura dintre praactica neurochirurgiei și marele om  N.Testemițanu?

I.G.: M-a determinat, desigur, apartenența la profesia de neurochirurg, dar și faptul că foarte puțini oameni, chiar medici, cunosc cele ce urmează să comunic. Fără punerea în lumină a acestui episod din istoria medicinii de la noi, portretul lui N.Testemițanu ar fi incomplet.

V.P.-C.: Cândva, am publicat un material consacrat epocii lui N.Testemițanu în istoria medicinii și a culturii din Moldova de Est. Sunt curios să aflu ceva inedit!

I.G.: Eu sunt încredințat că activitatea organizațională a lui N.Testemițanu ca ministru al sănătății a constituit o etapă distinctă în dezvoltarea  neurochirurgiei noastre.

V.P.-C.: Chiar interesant. Dacă se poate, mai amănunțit. Ce prezenta neurochirurgia către începutul anilor 60?

I.G. Către începutul anilor 60, secția de neurochirurgie era amplasată în Spitalul Clinic Republican de Psihiatrie din Costiujeni. Secția acorda asistență pacienților  Spitalului și locuitorilor satului Costiujeni. În Spital erau mai mult de 2000 de paturi.

V.P.-C.: Ca să beneficiezi de intervenții neurochirurgicale trebuia să fii…”nebun”?

I.G.: ( râde) Nu, nu chiar întru totul…Erau consultați și pacienții din republică. Dar exista împotrivirea pacienților neurologici împotriva ”trimiterii la Costiujeni”… Contingentul neurochirurgilor fiind constituit din pacienții cu patologie chirurgicală generală — fracturi,  abcese, precum și traumatisme cranio-cerebrale, tumori craniene.

V.P.-C.: Cine opera acolo?

I.G.: Lucrau patru chirurgi, toți alogeni care nu vorbeau românește. Și nici nu se străduiau să ne vorbească limba…

V.P.-C.: Alogeni, alogeni…Când a început noua etapă?

I.G.: În august 1963 am fost chemat la secția Cadre/Personal a Ministerului Sănătății. Gheorghe Balan.Șeful secției mi-a comunicat că el  caută doi medici tineri, moldoveni, pentru a fi trimiși la Moscova la specializare în neurochirurgie. Să avem primele cadre naționale în această specialitate. E ordin de la ministrul N.Testemițanu.

V.P.-C.: Văd că ați consimțit…

I.G.: Eu visam să mă specializez în cardiochirurgie. Însă Gheorghe Andreevici a aplicat argumente foarte convingătoare.

V.P.-C.: L-am cunoscut pe acest insistent și consecvent iubitor de neam românesc — doctorul Gheorghe Balan. Făcuse parte din echipa lui N.Testemițanu…Împreună trimiseseră la specializări și doctorantură în marile centre medicale unionale peste 200 de medici moldoveni!

I.G.: Am înțeles că e adeptul naționalismului luminat românesc.

V.P.-C.: Da, așa l-am știut. Cine a mai fost selectat pentru specializare în neurochirurgie?

I.G.: Înaintea mea fusese ales doctorul Vasile Timirgaz.  Ni s-a înmânat biletul de trimitere la cel mai bun centru din Uniunea Sovietică —  Institutul de Neurochirurgie în numele lui Burdenko —  plus scrisoarea de recomandare din partea  ministrului N.Testemițanu către directorul Institutului, academicianul Boris Egorov.

V.P.-C.: De ce a fost nevoie și de scrisoarea de recomandare? Nu era suficient biletul de trimitere al ministerului?

I.G.: Chestia e că locurile pentru specializări în instituțiile unionale erau distribuite de la ministerul unional, iar pentru Moldova nu era planificat nici un loc! Ministrul N.Testemițanu, care pleca la nu știu ce consfătuire la Moscova, ne-a spus: ”În caz  dacă directorul Institutului de Neurochirurgie nu va accepta specializarea voastră, să-i transmiteți că-l rog să-mi programeze o întrevedere”.

V.P.-C.: A fost necesară întrevederea?

I.G.: Nicidecum! Directorul Institutului era nu numai renumit neurochirurg, dar și un diplomat fin, a zis: ”Cum eu, un director de insitut, să programez la primire un ministru?! Poate să mă viziteze când dorește, chiar mâine, pe la orele 9”. Am fost acceptați la specializare fără includerea ”artileriei grele” a ministrului nostru. Când a aflat că suntem admiși, N.Testemițanu ne-a atenționat: ”Să învățați bine, să nu ne faceți de râs, să absolviți specializarea frumos, că de nu — nici nu aveți ce căuta în Moldova!”.

V.P.-C.: Ah, ah! Ce minunat!

I.G.: Ce fel de minunat?

V.P.-C.: Îndemnul voios al ministului.

I.G.: Noi și fără stimulenți suplimentari învățam profesia… Generațiile postbelice de tineri moldoveni  aveau atitudine serioasă față de învățătură.

V.P.-C.: Cam până când tinerii moldoveni făceau carte în mod serios?

I.G.: Cam…până la balamucul ”perestroicii” lui Mișca Gorbaciov.

V.P.-C.: Adică până în anii 1985-1991. Tulburi timpuri, începute ca revoluție ”de sus”  și continuate cu răsturnări  absolut nefavorabile poporului. Ridicarea ticăloșiilor și a ticăloșilor. Am făcut un studiu istoric-cultural despre gândirea pedagogică în Moldova ultimei epoci sovieice și am constatat instalarea crizei educației pe la 1990.

I.G.: La 1963, când venisem la Moscova, până la criza învățământului era departe.

V.P.-C.: Apropo, președintele de atunci al SUA, John Kennedy considera învățământul sovietic ca cel mai bun din lume…În fine, cum v-au primit moscoviții, ce atitudine aveau față de dvs?

I.G.: Era o atitudine binevoitoare, frumoasă, proteguitoare.

V.P.-C.: Cunosc această atitudine: am avut și eu două specializări la Moscova. Ce păcat că rușii stabiliți în orașele Moldovei nu sunt ca cei din Moscova!

I.G.: Noi le-am permis acestora să ni se urce în cârcă…

V.P.-C.: Când ne-au cerut aceștea  permisiunea urcării pe capul nostru?!…Nu au făcut cerere!..

I.G.: Să vă spun despre inițierea în neurochirurgie. Ascultam prelegerile somităților sovietice ale neurochirurgiei mondiale, studiam în biblioteci, priveam cu admirație operațiile. Adesea, profesorul  Dr. Volânkin, șeful secției, unde eu mă specializam, îmi permitea mie și lui Timirgaz să ne folosim de literatura din biroul său. Uneori chiar înnoptam acolo pe divan! O dată, după ce aflase că soția mea nu poate găsi  griș pentru copilaș (era atunci o criză alimentară hrușciovistă), profesorul Hrapov m-a invitat acasă la el și mi-a dăruit un pachet cu griș.

V.P.-C.: Într-adevăr, de admirat!

I.G.: Le sunt veșnic recunoscător maeștrilor mei de la Institutul Burdenko!

V.P.-C.: Vă rog să numiți profesorii-neurochirurgi, al căror discipol vă considerați.

I.G.: Cu mândrie, mă consider discipolul profesorilor Volânkin, Egorov, Arendt, Fiodorov,  Konovalov, Hrapov,  Serbinenko!

V.P.-C.: Îmi place să aud când specialistul, vorbind despre sine, numaidecât amintește pe învățătorii/maeștrii săi! Deoarece în noi păstrăm o insuliță din sufletul, talentul, cunoștințele, abilitățile maeștrilor noștri.

I.G.: Absolut corect!

V.P.-C.: Ați revenit la Chișinău, cu curaj…

I.G.: …cu curajul că avem ce căuta în Moldova… după cursurile de specializare serioasă.

V.P.-C.: Dvs, dle doctor, unde ați fost  repartizat la lucru?

I.G.: Am fost trimis la lucru în Secția de Neurochirurgie a Spitalului de Psihiatrie din Costiujeni.

V.P.-C.: Ce metode de investigare specială aveați la îndemână atunci?

I.G.: Aveam la dispoziție electroencefalografia, pneumoencefalografia, radiografia craniană, investigarea fundului de ochi.

V.P.-C.: Da angiografie cerebrală?

I.G.: Angiografia cerebrală a fost implimentată de către mine. Împreună cu radiologul Bazarenko și tehnicianul Grigoriev (moldovean), am făcut un dispozitiv simplu care ne oferea simultan trei imagini ale sistemului vascular cerebral— după o singură introducere a substanței de contrast în artera carotidă.

V.P.-C.: Interesant!

I.G.: Eu inventasem și un ac deosebit pentru introducerea substanței de contrast. Era mai comod, decât cel de tip standard. Colegii mă rugau să le împrumut acul cela…

V.P.-C.: Să revenim la rolul ministrului N.Testemițanu în organizarea neurochirurgiei de la noi.

I.G.: Conform ordinului dat de N.Testemițanu, prin anul 1967, neurochirurgia a fost transferată de la Costiujeni în sediul Dispensarului Psiho-Neurologic de pe str. Lomonosov, 48 (actualmente, str. Korolenko, 2). În noul sediu, au fost deschise două secții de neurochirurgie a câte 60 de paturi.

V.P.-C.: Erau necesari mai mulți specialiști…

I.G.: Da, fusese pregătiți doctorii Buzilă, Mânăscurtă, Basiul, Osadciuc, Hurmuzachi.

V.P.-C.: Aveți dreptate, dle doctor, acel segment al evoluției neurochirurgiei moldave tutelate de marele patriot Nicolae Testemițanu, poate fi numit ”etapa Testemițanu”.

Despre admin